Tribunalul Călăraşi a decis că reţinerea a 25% din indemnizaţia de concediu a cadrelor didactice e ilegală. Profesorii Grupului Şcolar Transporturi Auto din Călăraşi ar trebui să primească aproximativ aşadar 120 de milioane de lei.
Şi nu sunt singurii bugetari care au câştigat în lupta cu statul. Tribunalul Vâlcea a decis - într-o cauză asemănătoare - că reducerea salariilor bugetarilor cu 25% s-a făcut ilegal, prin încălcarea drepturilor omului. Ptremierul Emil Boc susţine însă că legea va fi aplicată în continuare.
Întrebat de un jurnalist despre tăierile salariale, premierul Emil Boc a încercat chiar să dea exemplul reducerilor salariale din sistemul privat. Premierul nu ştia, însă, că jurnalistul care a pus întrebarea lucrează la stat.