Moartea celor două persoane din localităţile rămase fără spitale nu are legătură cu închiderea unităţilor medicale, susţine premierul Emil Boc.
Şeful Guvernului este convins că oamenii nu ar fi putut fi salvaţi, chiar dacă ar fi funcţionat spitalele respective.
Emil Boc susţine că moartea celor doi oameni nu a fost cauzată de închiderea spitalelor, fiindcă în acele unităţi medicale pacienţii nu puteau fi trataţi corespunzător.
Boc a venit şi cu argumente medicale, deşi nu este de meserie, preluând practic explicaţiile date vineri de Ministerul Sănătăţii.
Premierul susţine că moartea bărbatului din judeţul Vâlcea ar fi putut fi provocată de problemele de comunicare între cei care au încercat să-i salveze viaţa. Aceeaşi explicaţie ca cea dată de oficialii Ministerului Sănătăţii cu o zi în urmă.
Cel de-al doilea pacient a murit în localitatea constănţeană Băneasa, care nu mai are spital de la 1 aprilie.
Chiar dacă două persoane au murit în faţa uşile chise ale spitalelor, Emil Boc susţine că reforma din sănătate este necesară şi a declarat că o va susţine în continuare.