Antena 3 CNN Actualitate BNR lansează 4 monede aniversare, la 150 de ani de la înființarea sistemului monetar românesc

BNR lansează 4 monede aniversare, la 150 de ani de la înființarea sistemului monetar românesc

1 minut de citit Publicat la 16:07 26 Apr 2017 Modificat la 16:07 26 Apr 2017
o_1bel5so13hpf1sn31a0p1ug91fr48.jpg
foto: Pixabay.com

Banca Naţională a României a lansat, miercuri, pe piaţă, un set de trei monede cu tema "150 de ani de la adoptarea legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale", a anunţat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la cea de-a XXV-a ediţie a Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară "Cristian Popişteanu".

"Nu întâmplător astăzi, când vorbim de educaţie financiară prin istorie, aniversăm 150 de ani de la întronarea leului ca monedă naţională a României. Cu această ocazie, Banca Naţională lansează pe piaţă un set de 3 monede cu tema '150 de ani de la adoptarea legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale': o monedă din aur cu o valoare nominală de 100 de lei, o monedă din argint cu o valoare nominală de 10 lei şi o monedă din tombac cuprat cu o valoare nominală de 1 leu. Tirajul acestui set este de 150 de bucăţi", a spus Mugur Isărescu.

Acesta a menţionat că BNR lansează, cu această ocazie, şi o monedă din alamă pentru colecţionari, într-un tiraj de 5.000 de bucăţi.

În altă ordine de idei, Mugur Isărescu a afirmat în cadrul simpozionului că, în Primul Război Mondial, dintre cei 352 de funcţionari ai băncii, 201 au mers pe front, iar dintre aceştia 21 "au dat jertfa supremă".

Banca Naţională a României a organizat, miercuri, cea de-a XXV-a ediţie a Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară "Cristian Popişteanu".

Potrivit instituţiei, ediţia din 2017 a avut ca temă "Banca Naţională a României şi Primul Război Mondial. Anul 1917" şi a fost dedicată aniversării a 137 de ani de la înfiinţarea BNR, a 150 de ani de la adoptarea leului ca monedă naţională şi a 50 de ani de la apariţia revistei "Magazin Istoric".

×
Etichete: BNR
x close