Antena 3 CNN Actualitate "Blestemul frunzei" încă dăinuie. Insigne cu "Redescoperă Gorjul" ilustrate cu imagini din GERMANIA

"Blestemul frunzei" încă dăinuie. Insigne cu "Redescoperă Gorjul" ilustrate cu imagini din GERMANIA

<1 minut de citit Publicat la 05:41 27 Mar 2012 Modificat la 05:41 27 Mar 2012
&quot;Blestemul frunzei&quot; încă dăinuie. Insigne cu &quot;Redescoperă Gorjul&quot; ilustrate cu imagini din GERMANIA
Turiştii străini sunt ademeniţi să vină în judeţul Gorj cu un peisaj din... Germania. Imaginea a fost descărcată de pe internet şi imprimată pe sute de insigne. Deşi proiectul finanţat de Ministerul turismului costă peste 200 de mii de euro, nimeni nu s-a deranjat să facă o fotografie în judeţul care trebuie promovat.

Judeţul Gorj a fost prezent la mai multe târguri de turism din ţară cu materiale de promovare. Printre acestea şi insignele care te invită să redescoperi judeţul Gorj...din Germania. Pentru că acolo a fost făcută fotografia imprimată pe insigne.

Pentru beneficiarii acestui proiect, respectiv Consiliul judeţean Gorj, acesta a fost doar un detaliu pe care l-au scăpat din vedere.

Unul dintre angajaţii care s-a ocupat de proiect susţine că în caietul de sarcini nu se prevedea exact ce imagine trebuie pusă pe insignă, iar faptul că aceasta nu este din Gorj, nu are prea mare importanţă.

Valoarea totală a proiectului „Redescoperă Gorjul" depăşeşte 900 de mii de lei, adică aproximativ 200.000 de euro. Banii vin de la Uniunea Europeană şi de la Ministerul Turismului.



×
x close