Este greu de spus cât de oneste sunt preţurile practicate de comercianţi în timpul promoţiei Black Friday, iar consumatorii trebuie să fie foarte atenţi, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Pîrvu.
Întrebat care sunt cele mai frecvente capcane folosite de companii în timpul Black Friday, pentru a păcăli clienţii, şeful ANPC a dat exemplele de anul trecut.
„S-au înregistrat, ca urmare a acestei campanii de anul trecut, 63 de reclamaţii, principalele nereguli constatate fiind: abateri de informare privind caracteristicile produsului şi momentul încheierii contractelor, nerespectarea termenelor de livrare, livrarea de alte produse faţă de cele comandate, livrarea de produse cu deficienţe sau neconforme cu specificaţiile de pe site, nerespectarea termenelor de ramburs, comportament incorect în relaţia cu consumatorii, nerespectarea termenelor de remediere, practici comerciale înşelătoare (de exemplu nerespectarea modului de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific preţului)”, a arătat Pîrvu.