Scăderea popularităţii Bisericii a făcut ca membrii Sfântului Sinod să adopte măsuri populiste, dar corecte. Cei care nu-şi permit să-şi îngroape morţii, nu trebuie să mai plătească preoţilor nicio taxă de înmormântare. Feţele bisericeşti nu mai au voie să perceapă taxe de la oamenii săraci sau cu familii care au mulţi copii în întreţinere.
Mai marii Bisericii au hotărât şi că slujbele de cununie sau de botez nu se mai fac decât în Biserici.
Mai marii de la centru au hotărât ca preoţii să nu mai perceapă taxe chiar de la toată lumea. Mai ales de la cei săraci, bolnavi, care au mulţi copii sau apropiaţi bolnavi. Este o noutate pentru enoriaşii obişnuiţi până acum să plătească la Biserică aproape pentru orice.
Preoţii le-au pus gând rău şi mirilor care şi-au plănuit o cununie în aer liber. Slujbe se vor face doar în Biserici deoarece, susţin ei, doar aşa se păstrează sacralitatea şi solemnitatea momentului.
Încrederea românilor în Biserică a scăzut foarte mult în ultima vreme şi a ajuns la cea mai scăzută valoare din ultimii 20 de ani, de la 90 la sută la 60 la sută.