Antena 3 CNN Actualitate Bilete şi abonamente unice la metrou şi RATB

Bilete şi abonamente unice la metrou şi RATB

<1 minut de citit Publicat la 14:05 04 Dec 2017 Modificat la 14:05 04 Dec 2017
o_1c0gmkbq41ieg1b0mk6r1rrr1gf68.jpg
Foto: Agerpres

Metrorex va introduce titlurile comune de transport cu metroul şi RATB: biletul unic care va costa 5 lei şi va fi valabil 60 de minute, biletul de 10 călătorii şi abonamentul de o zi, potrivit unui ordin al ministrului Transporturilor publicat pe site-ul instituţiei. 

Biletul unic 60 minute (valabil pe liniile urbane R.A.T.B. şi Metrorex) va costa 5 lei, biletul cu 10 călătorii de câte 60 minute pentru fiecare călătorie (valabil pe liniile urbane R.A.T.B. şi Metrorex) va costa 34 de lei, iar abonamentul de o zi (valabil pe liniile urbane R.A.T.B. şi Metrorex) va avea preţul de 17 lei.

În ceea ce priveşte modul de decontare între cei doi operatori de transport, în cazul biletului unic cu valabilitate de 60 de minute, RATB va reţine 1,30 lei, iar Metrorex 2,50 lei. În ceea ce priveşte biletul cu 10 călătorii de câte 60 minute pentru fiecare călătorie, RATB va încasa 13 lei, iar Metrorex 20 de lei, iar pentru abonamentul de o zi, RATB va reţine 8 lei, iar Metrorex – 8 lei.

×
Etichete: Metrorex RATB
x close