Antena 3 CNN Actualitate Valeriu Gheorghiță, nou bilanț al vaccinării: 948.149 de doze de vaccin BioNTech/Pfizer și 36.000 de doze de la Moderna. 1826 de doze au fost irosite

Valeriu Gheorghiță, nou bilanț al vaccinării: 948.149 de doze de vaccin BioNTech/Pfizer și 36.000 de doze de la Moderna. 1826 de doze au fost irosite

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 14:51 02 Feb 2021 Modificat la 14:51 02 Feb 2021
Valeriu Gheorghiță, nou bilanț al vaccinării: 948.149 de doze de vaccin BioNTech/Pfizer și 36.000 de doze de la Moderna. 1826 de doze au fost irosite

Până acum, în România au ajuns aproape 950.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech și 36.000 de doze din serul dezvoltat de Moderna. 1826 de doze de vaccin au fost irosite până la 31 ianuarie.

„Până la data de 2 februarie, au fost recepționate 948.149 de la compania BioNTech/Pfizer. Au fost distribuite 784.109 doze. Stocul existent la data de 2 februarie este de 164.040 de doze la nivelul centrelor regionale de stocare. Următoarea tranșă de vaccinuri de la compania BioNTech/Pfizer este estimată pentru săptămâna 8-15 februarie, de circa 163.800 de doze.

În ceea ce privește numărul de doze recepționate de la compania Moderna, până la data de 2 februarie au fost recepționate 36.000 de doze, care au ajuns în două tranșe diferite. Stocul, la acest moment, este de 36.000, iar din 3 februarie se va face distribuția primelor 26.210 la nivelul centrelor de stocare și către centrele de vaccinare. Din data de 4 februarie, în toate centrele de vaccinare se va efectua vaccinarea cu vaccinul de la Moderna, până pe data de 16 februarie.

În ceea ce privește dozele pierdute, până la 31 ianuarie, inclusiv s-au înregistrat 1826 de doze pierdute, din totalul de 784.109 distribuite, ceea ce reprezintă 0,24% din numărul total al dozelor distribuite”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Mai bine de 570.000 de persoane sunt programate pentru vaccinare

574.544 de persoane sunt programate, în prezent, pentru vaccinare. Dintre cei care au primit prima doză, 79% sunt persoane din categoriile vulnerabile, adică cele de peste 65 de ani, bolanvii cu afecțiuni cronice, persoanele cu handicap și cele din centrele sociale.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că 27.000 de angajați din sistemul de învățământ au fost vaccinați până acum, în total, fiind înscrise alte 110.000 de persoane din acest domeniu care urmează să fie vaccinate.

România, pe locul 4 în Uniunea Europeană

Din punct de vedere al datelor statistice la nivelul Uniunii Europene, România se află peste media europeană în ceea ce privește numărul de doze administrate, raportat la 100 de locuitori. "Aș putea spune că suntem chiar pe locul 4, cu un nivel de acoperire vaccinală de 3, 75% față de media UE de 2,95%", a mai declarat Valeriu Gheorghiță.

Vaccinarea în centrele din rețeaua MAI și MAPN

Numărul persoanelor din MAPN, vaccinate împotriva COVID-19 este de 18.876, reprezentând un procent de 3,15% din totalul persoanelor imunizate de la începutul campaniei, în data de 27 decembrie 2020, după cum a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare.
„Pentru că au fost o serie de discuții leagte de vaccinarea din centrele din rețeaua Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, pot să vă spun că personalul din MAPN vaccinat este în număr de 18.876, ceea ce reprezintă 3,15% din numărul total al persoanelor vaccinate începând din data de 27 decembrie. Dintre aceste persoane, 5.080 sunt din categoria personalului medical, ceea ce reprezintă un grad de acoperire vaccinală de 97,1%. Restul sunt 2.476 de persoane care reprezintă veterani de război, pensionari peste 65 de ani, 2.149 de persoane cu boli cronice, iar restul 5.667 de persoane reprezintă personal militar care este detașat în misiuni permanenten, în teatrele de operații.

În centrele din rețeaua Ministerului Afacerilor Interne, în aceeași perioadă, au fost vaccinate 12.885 de persoane, ceea ce reprezintă 2.1% din numărul total al persoanelor vaccinate la nivel național, începând cu data de 27 decembrie 2020.”, a declarat  Valeriu Gheorghiță.

×
x close