Douăzeci şi una de persoane s-au înecat în acest sezon estival pe litoral, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, iar 72 de persoane au fost salvate de la înec. În sezonul trecut, 18 persoane s-au înecat, iar 43 au fost salvate din apă.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au transmis, vineri, un bilanţ al sezonului estival.
„72 persoane au fost salvate de la înec, în timp ce 21 persoane au decedat din cauza accidentelor prin submersie, fiind executate 93 de misiuni de căutare-salvare din mediul acvatic”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Cele mai multe intervenţii au avut loc în staţiunea Eforie Sud (253), urmată de staţiunile Eforie Nord (161) , Costineşti (86) şi Vama Veche (69).
Totodată, în perioada 1 iunie – 31 august, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, pompierii au făcut 457 de controale.
Pe întreaga perioadă a sezonului estival, peste 450 de pompieri din 28 judeţe ale ţării şi municipiul Bucureşti au suplimentat efectivele de salvatori care au desfăşurat acţiuni pe litoralul românesc.
Totodată, pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor în zonele cu afluenţă mare de persoane din judeţul Constanţa, au fost operaţionalizate 24 puncte de lucru temporare.