Antena 3 CNN Actualitate Bilanţ SUMBRU peste România. Mii de oameni, loviţi de BLESTEMUL apelor, dorm acum sub cerul liber. Veştile nu sunt deloc bune

Bilanţ SUMBRU peste România. Mii de oameni, loviţi de BLESTEMUL apelor, dorm acum sub cerul liber. Veştile nu sunt deloc bune

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:31 31 Iul 2014 Modificat la 05:31 31 Iul 2014
inundatii.jpg
Furia apelor a lovit din nou ţara noastră. România este de două zile sub cod roşu de inundaţii, iar bilantul este unul sumbru. Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele devastate de viituriile istorice.

Câteva sute sunt încă izolaţi după ce apele au rupt podurile si au distrus drumurile. Peste 2000 de gospodării au fost inundate în ultimele două zile, iar în cele mai multe cazuri oamenii au rămas doar cu ce aveau pe ei când a venit apa.

În plus, mii de hectare de teren sunt sub ape, iar culturile agricole sunt distruse în totalitate. Iar veştile proaste nu se opresc aici. Alte mii de vieţi sunt în pericol deoarece codul roşu este în vigoare până mâine după amiază, iar ploile nu se opresc.

În unele zone se vor înregistra şi 70 de litri pe metru pătrat, adica va ploua în 24 de ore cât ar fi normal să plouă într-o lună.

Aşadar, situaţia rămâne critică în mai multe zone din ţară. Localitatea gorjeană Novaci este una din cele mai afectate de viituri. Sute de persoane au fost evacuate după ce apele râului Gilort au ieşit din matcă şi casele lor au fost inundate.

O locuinţă a fost pur şi simplu spulberată de viitură. Puhoaiele au atins şi patru metri înălţime, iar mai multe familii cu copii au rămas blocate în podurile caselor.

La Novaci, oamenii au fost nevoiţi să doarmă pe buşteni după ce apa le-a luat totul.

Judetul Gorj va ramane sub cod portocaliu de inundatii pana vineri.

×
x close