Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 1,2% la 0,8%, precum şi pentru 2013, informează
Mediafax.BERD a avertizat că situaţia externă dificilă şi criza politică internă ar putea afecta avansul PIB pe termen scurt.
BERD a înrăutăţit şi aşteptările privind creşterea economiei României anul următor, de la 2,6% la 1,8%.
"
Până recent, economia României se afla pe cale de a înregistra creştere robustă în 2012, după recuperarea din 2011. Încetinirea din zona euro are un semnificativ efect de amortizare asupra exporturilor, iar dovezile unei dezintermedieri financiare a băncilor transfrontaliere evidenţiază importanţa transmiterii crizei pe canalul sectorului financiar. Climatul extern slab şi criza politică declanşată în iulie ar putea afecta negativ creşterea pe termen scurt. Sprijinul financiar puternic de la FMI şi alte instituţii financiare internaţionale a asigurat o protecţie importantă", se arată în raportul BERD.
În Europa de Sud-Est, regiune din care face parte România, BERD vede o incertitudine ridicată a perspectivelor economice pe termen scurt. Vulnerabilităţile sectorului financiar reprezintă principalul risc, având în vedere că cea mai mare parte a sistemului bancar este controlată de instituţii de credit din străinătate, dar şi depenţa de finanţarea externă în multe din aceste ţări.
Trei dintre statele din regiune în care operează BERD vor înregistra contracţie în acest an - Slovenia, 2%, Ungaria, 1,3%, şi Croaţia, 1,2%. Pentru Polonia, BERD a îmbunătăţit uşor estimarea de creştere economică, de la 2,7% la 2,9%, în timp ce pentru Bulgaria a menţinut-o la 1,2%.Rusia va înregistra în acest an o creştere de 3,1%, faţă de estimarea anterioară de 4,2%, ca urmare a impactului cererii mai reduse pentru materii prime. Turcia va înregistra o încetinire semnificativă, de la 8,5% anul trecut la 2,7%, motivele fiind declinul cererii interne şi impactul crizei din zona euro. BERD a urcat, însă, uşor prognoza de creştere pentru Turcia, de la 2,5% în mai la 2,7%.