Bercea Mondialu' a fost prins în jurul orei 20.00, în Sectorul 5 din Capitală, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de la investigaţii criminale, au declarat reprezentanţi ai IGPR, citaţi de Mediafax.
Acţiunea autorităţilor a fost coordonată de procurori ai Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi sprijinită de SRI.
Anchetatorii care se ocupă de dosarul în care Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu', cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din Slatina, au fost contactaţi de acesta, el spunându-le că se va prezenta singur la Parchetul Tribunalului Olt pentru a fi audiat în cazul înjunghierii nepotului său.
"El a spus că vine încă de ieri (vineri - n. r.), dar nu a mai ajuns să fie audiat", a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Olt.
Rudele lui Bercea Mondialu' afirmă că unul dintre fiii minori ai interlopului l-ar fi înjunghiat pe nepotul său, Ionuţ Anghel, zis Mercedes.
Bercea Mondialu', acuzat de tentativă de omor, va fi dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt pentru audieri.
Sandu Anghel a fost pus sub învinuire pentru tentativă de omor după ce, joi noapte, interlopul şi-a înjunghiat un nepot într-un bar din comuna Drăgăneşti.