Antena 3 CNN Actualitate Benzinărie, jefuită de doi tineri care au furat bani, vodcă, ţigări şi gumă de mestecat (VIDEO)

Benzinărie, jefuită de doi tineri care au furat bani, vodcă, ţigări şi gumă de mestecat (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 21:27 31 Ian 2010 Modificat la 21:27 31 Ian 2010
Benzinărie, jefuită de doi tineri care au furat bani, vodcă, ţigări şi gumă de mestecat (VIDEO)
În România se poartă jaful la minut. Mai exact, la două minute. Doi tineri, de 18 şi 19 ani, au jefuit o benzinărie din Piatra Neamţ. Au ameninţat-o pe casieră cu un cuţit şi au plecat cu 1.400 de lei, vodcă, ţigări şi gumă de mestecat. Nu s-au bucurat, însă, de pradă. Au fost prinşi la nici un kilometru depărtare.

?Ce să avem în cap... Sistemul în ziua de azi ştiţi şi dumneavoastră cum este, nu este uman şi noi căutam bani. Am ajuns în pragul disperării la o benzinărie. Pur şi simplu asta s-a întâmplat?, povesteşte unul dintre tineri.

Planul a fost simplu şi pus la cale târziu în noapte. Au intrat într-o benzinărie cu fular la gură şi căciulă pe cap. Cel curajos a lovit cu cuţitul tejgheaua. O ameninţa pe vânzătoare şi negocia cu ea să îi dea banii. Cel puţin aşa se înţelege din cele două minute petrecute în benzinărie. Un jaf ratat, pe care regretele nu îl spală.

?Nu suntem infractori, judecătorii să ia în considerare aceste vorbe şi să se gândească. Pur şi simplu am făcut asta din nebunie?, spune al doilea tânăr implicat în jaf.

Până şi pe paznic l-au intimidat. Pe imaginile de pe camera de supraveghere se observă cum acesta încearcă să stea de vorbă cu tânărul care avea cuţitul îndreptat spre femeie. Fără noroc, însă. Au luat banii găsiţi în casă, ceva băuturi şi ţigări şi au plecat. N-au apucat să se bucure de pradă.


?La mai puţin de 25 minute de la sesizarea faptei o patrulă mixtă, poliţist - jandarm, i-au identificat şi reţinut. Sunt doi tineri de 18, respectiv 19 ani, din Piatra Neamţ, fără antecedente penale?, a declarat Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt IJP Neamţ.

Unul este cercetat pentru tâlhărie, celălalt pentru complicitate la tâlhărie. Ce au învăţat ei din experienţa asta: mâinile dor mai tare de la cătuşe, decât de la muncă cinstită.



Observator

×
x close