Generalul spune că în cazul în care Rusia atacă România, ţara noastră trebuie să reziste două săptămâni până când vine greul trupelor NATO din SUA şi Europa.
România are obligaţii ca stat NATO să-şi întărească apărarea, mai ales că avem infrastructură slabă, spune Ben Hodges.
Radu Tudor: Vreau să vă întreb, România, ca ţară NATO, cât de puternică trebuie să fie şi cât ar trebui să reziste în situaţia în care ruşii vor vrea să atace o ţară NATO cum este România ?
Ştim cu toţii că, din prima secundă, NATO va reacţiona, de pe teritoriul României, pentru a apăra fiecare centimetru de teritoriu, dar, de asemenea, avem articolul 3 al Tratatului de la Washington, care spune că avem nevoie de o capacitate de apărare naţională pentru a rezista până ce vin noi trupe NATO. Cât ar trebui să rezistăm noi ?
Ben Hodges: Este o întrebare excelentă şi este bine că le-aţi reamintit telespectatorilor dumneavoastră despre Articolul 3, care spune fiecărei naţiuni că are răspunderea de a fi pregătită pentru a se apăra şi pentru a-i ajuta pe alţii să se apere. Articolul 3 nu este aşa de bine cunoscut, dar pentru aceasta se aloc acei 2%, care, apropo, cred că va creşte la 3%. Cred că asta se va discuta la Summitul NATO, de la Washington, din iulie. Dar România este deja pe o cale bună, pentru că liderii dumneavoastră înţeleg ameninţarea care vine dinspre Rusia şi nevoia ca forţele armate şi populaţia României să fie pregătite să-şi apere ţara.
O mare parte a apărării nu este militară, ci ţine de societate. Este important să avem o societate rezilientă, în care oamenii să nu poată fi manipulaţi cu uşurinţă prin dezinformare, de pildă, în care oamenii să aibă încredere în guvern, în armată, să aibă încredere în mass-media care să le vorbească precum unor adulţi. Acest lucru este important. Dacă ne gândim la apărarea NATO, acesta se bazează în primele zile ale unui conflict pe creşterea prezenţei grupurilor de luptă, a forţelor NATO, a forţelor ţării gazdă, care trebui să oprească înaintarea trupelor, primele atacuri. Apărarea aerieană, apărarea terestră, marina, toate... Dar un aspect critic al apărării este ca fiecare naţiune să-şi asume că s-ar putea să trebuiască să reziste cam două săptămâni pe cont propriu. Se va lupta cu ceea ce există aici. Deci, cu trupele franceze, americane plus toate forţele armate române. Pentru trupele terestre, presupun eu, cam două săptămâni ar fi perioada în care să reziste. Forţele aeriene pot veni mai repede. Forţele maritime din Turcia şi Bulgaria pot ajunge mai repede. Ce înseamnă asta şi de ce două săptămâni? În funcţie de cât de repede ne dăm seama, de cât de repede anticipăm atacul, şi dacă forţele politice vor avea curajul să se pună în mişcare de dinainte de atac, este posibil ca aceste două săptămâni să se reducă la mai puţine zile. Dar în cele mai multe ţări, în cele mai multe locuri, am văzut o reticenţă în a se pune în mişcare, pentru că oamenii nu vor să fie consideraţi provocatori, nu vor să creeze o motivaţie, o justificare pentru ca Rusia să atace. Deci, dacă ne asumăm că nu ne punem în mişcare foarte repede, atunci, cred că România, la fel ca toate celelalte ţări, Polonia, Lituania, toată lumea, vor trebui să aştepte cam două săptămâni înainte de sosirea unor forţe suplimentare. Dacă începem de la zero, trebuie să avem transportul, trebuie să ne urnim şi, aşa cum am discutat de mai multe ori, este dificil să ajungem în România şi să ne mişcăm prin ţară...
Din cauza infrastructurii de transport, care nu este prea bună. O parte din capacitatea de apărare a unei naţiuni depinde de capacitatea de mişcare din ţara respectivă. Deci, a avea drumuri bune, nu este important doar pentru ca oamenii să ajungă bine la muncă sau ca să meargă la mare, în vacanţă, sau la munte, în Transilvania. Drumurile sunt şi pentru a putea să mutăm trupe mai repede.
Motivul pentru care noi avem un sistem inter-statal în SUA a fost că Eisenhower, atunci când era preşedinte, şi-a amintit de autostrăzile din Germania din al Doilea Război Mondial şi şi-a amintit de un exerciţiu din anii 1930, în care el a trebuit să conducă un convoi militar de pe Coasta de Est a SUA, până pe Coasta de Vest şi i-au trebuit luni întregi. El a înţeles că o parte importantă din capacitatea de apărare a SUA ţine de existenţa unei bune reţele de transport. Aş spune că asta e şi mai important în România".