Antena 3 CNN Actualitate Becali, la Parlament: Am venit să vizitez puţin, să văd viitorul meu loc de muncă

Becali, la Parlament: Am venit să vizitez puţin, să văd viitorul meu loc de muncă

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 19:36 31 Oct 2012 Modificat la 19:36 31 Oct 2012
Becali, la Parlament: Am venit să vizitez puţin, să văd viitorul meu loc de muncă
Foto: Mediafax
Eurodeputatul George Becali a fost prezent în Parlament, miercuri, la şedinţa consacrată vizitei preşedintelui PE, el precizând că a venit "să viziteze puţin" viitorul său loc de muncă.

"Acum am venit aşa să vizitez puţin, ca să văd viitorul meu loc. E mult mai plăcut aici decât acolo (la Parlamentul European - n.r.). În primul rând e în ţara mea, în al doilea rând numai un stâlp din ăsta costă cât un etaj din ăla", a spus George Becali, potrivit Mediafax.

Politicianul a fost întrebat dacă nu este prea multă marmură în clădirea Parlamentului României.

"Nu e foarte multă. Mie îmi place foarte mult, mie îmi place luxul. Acolo scaunele sunt de plastic de 10 euro, mesele de plastic de trei euro, nu-mi place", a precizat Becali.

El a explicat şi faptul că în Parlamentul European era mai mult absent şi a promis că nu o să chiulească dacă va fi ales deputat în Parlamentul României.

"Şi atunci mult mai util sunt aici pentru că am să vin, acolo mai mult eram absent. Şi chiar o să vin, chiar n-o să chiulesc", a explicat George Becali.

El s-a arătat optimist atât în privinţa Uniunii Europene, cât şi în privinţa aderării la Schengen. Întrebat când crede că va intra România în spaţiul Schegen, el a răspuns că "probabil în 2013 sigur".

George Becali candidează din partea USL la alegerile parlamentare, într-un colegiu din sectorul 6, pentru Camera Deputaţilor.

Organizaţia PNL sector 1 a fost decapitată, în urma unui scandal iscat la şedinţa în care liberalii trebuia să bată în cuie listele cu candidaţi pentru alegerile parlamentare. Şefii de la PNL sector 1 s-au opus candidaturii lui Gigi Becali pe listele PNL. În replică, preşedintele partidului, Crin Antonescu, i-a acuzat că la referendum au colaborat cu adversarii.

Citeşte şi: Victor Ponta: Cu Becali îl batem pe principalul aliat al PDL, Dan Diaconescu








×
x close