Gigi Becali s-a aflat luni pentru a doua oară în faţa instanţei de judecată, pentru a afla dacă va rămâne în arest sau va fi judecat în libertate pentru privarea de libertate a celor trei persoane care i-au furat maşina.
Omul de afaceri a fost audiat de judecători. Potrivit avocatului său, el a vorbit cu mâna pe Biblie. Iată ce a declarat finanţatorul Stelei, potrivit
GSP.
?Doamnă preşedinte, jur în faţa lui Dumnezeu şi în faţa dumneavoastră pe aceasta Biblie că voi spune numai adevărul, adevărul pe care îl ştiu în acest caz. Sunt aici pentru că sunt prea milos, iar un om ca mine nu se poate schimba. O să vă povestesc tot ce ştiu şi tot ce am făcut. Am mers la bar, am lăsat maşina pornită afară, pentru că era frig şi am vrut să fie caldură când mă întorc. Am ieşit după 10 minute afară şi nu mi-am mai găsit maşina. Am început să râd. Am vorbit cu băieţii şi le-am spus că mi-a dispărut maşina. Dacă ştiam că se va ajunge aici, mai bine o lăsam furată, decât să stau 4 zile în puşcărie că vrea doamna procuror.
Baieţii mi-au zis atunci să găsim maşina, să-l sunăm pe unul din Tunari. A venit ăla acolo şi mi-a zis că e nevinovat. Am zis "las-o naibii de maşină" că eram şi obosit şi am vrut să dorm. Cum să fac privare de libertate pentru 60.000 de euro? Am vorbit cu Jean Piticu' şi-mi zice: oamenii noi îi ştim când fură maşini. Am de primit un Mercedes cu numere de Germania, dar nu pot să-i dau în gat, pentru că-mi pierd marfa. Am vorbit cu infractorii şi mi-au zis să dau 20.000 de euro să iau maşina. Mai bine lăsam maşina furată decât să dau 20.000 de euro, era o chestiune de onoare. L-am sunat pe Fane, Marcel şi Cătalin şi le-am spus să le dea banii oamenilor, să ia maşina şi să-i ducă la poliţie. Eu nu ştiu ce s-a întâmplat când ei au plecat să recupereze maşina.
Am făcut jurământul pe ce am făcut eu. Fane şi Marcel să vadă calibrul glonţului, dacă s-a tras, al cui e, că poate a tras hoţul care nu e aici. Au fost 4 care mi-au furat maşina şi pe 3 dintre ei îi ştiu. M-a sunat Fane să-mi zică la un moment dat că vor să vorbească cu mine. Au început să se jure. Infractorii ştiau şi Tatăl Nostru. Unul dintre ei mi-a zis că îl sună nevasta, i-am răspuns şi se auzea un copil care plângea. Mi s-a făcut mila de el. M-am gândit că nu pot să-i dau pe mâna poliţiei.
D-aia i-am şi pus să dea declaraţii şi să-i filmez. Când am aflat că unul din ei are mandat, m-am gândit să nu-i mai iert, pentru că era infractor. Între timp, a venit şi maşina, era cu numerele schimbate, cu numere de Germania. La un moment dat m-au întrebat cu ce pleacă de acolo, că nu au niciun ban, le-am dat 500-500-500 de mii. Eu voiam să le dau 3-4 milioane, dar ăştia din bar mi-au zis că sunt nebun.
După 2 săptămani de la eveniment, când am fost la B1tv, mi-a zis unul să-i dau 50.000 de euro, altfel va face plângere de privare de libertate. Nici prin gând nu mi-a trecut că se va întâmpla aşa ceva. Eu nici nu am vrut să stau la discuţie cu infractorul asta.
M-au intrigat şi m-au durut multe afirmaţii cu inculpatul Becali care, după cum zice doamna procuror este că am privat de libertate pe cineva. Mai bine recunoşteam o faptă pe care nu am făcut-o şi luam 5 ani de puscărie, decât să stau nevinovat 29 de zile în închisoare. Dumneavoastră (completul de judecată) suntei 3 deştepţi care scoateţi piatra din apă, iar eu sunt pericol public. Au fost sunaţi cei din familie, verii mei şi li s-a spus că vor veni mulţi simpatizanţi la Bucureşti, dar eu am spus NU. Dacă ziceţi că sunt un pericol public, de ce toată lumea strigă GIGI LIBER? Fac orice, dar ştiu că nu mint. Pentru asta am jurat să spun numai adevărul.
Trebuie să ţineţi cont că eu nu am fost o persoană politică publică niciodată şi în 2007 şi in 2008 am fost ales al doilea om politic din România în cea mai mare anchetă sociologică din România. De ce să-i fi sechestrat eu pe aştia pentru a da declaraţii? Care e logica? Cei 3 infractori trebuie să aibă 30 de ani de puşcărie şi nu să fie persoane vătămate, cum susţine doamna procuror. Pentru mine e clar ce e în România. Politica face aranjamente, procurorii nu ştiu legea, dragostea mea e în judecători".