Gigi Becali cere instanţei supreme începerea urmăririi penale a fostului ministru de Finanţe din timpul guvernării PNL, Varujan Vosganian, pentru că a semnat actul prin care acest minister s-a constituit parte civilă în dosarul în care finanţatorul este urmărit penal pentru schimburi de terenuri.
Instanţa supremă a amânat, miercuri, pentru 17 iunie, discuţiile pe o plângere făcută de Gigi Becali , prin avocatul său, împotriva fostului ministru Varujan Vosganian, pe care îl acuză de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Prin acelaşi document, avocatul Cătălin Dancu solicită daune morale de trei milioane de euro pentru prejudiciul pe care gestul fostului ministru i l-ar fi creat.
În documentul citat, Becali arată că prima plângere împotriva lui Vosganian a fost făcută la data de 21 septembrie 2007, la Parchet, când acesta avea calitatea de ministru al Economiei şi Finanţelor.
Becali îl acuză pe Varujan Vosganian că a semnat actele prin care Ministerul de Finanţe, s-a constituit parte civilă în dosarul în care finanţatorul este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
În plângerea adresată instanţei supreme, Becali arată că în dosarul schimburilor de terenuri dintre el şi MApN, Ministerul Finanţelor nu a dorit niciodată să se constituie parte civilă. În plus subliniază că din ?toate actele existente în dosarul 194/P/2007, aflat pe rolul DNA, iniţial în dosarul 7/P/2001 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a tuturor învinuiţilor inclusiv a subsemnatului. În niciun moment Ministerul Economiei şi Finanţelor nu a înţeles să se constituie parte civilă în dosarul menţionat, lucru firesc având în vedere faptul că nu a existat niciun prejudiciu", se arată în plângerea finanţatorului Steaua.
"În anul 2007, după cinci ani, în care nu s-a constatat vreun prejudiciu, domnul ministru Varujan Vosganian, înţelege ca în calitate de ministru al Economiei şi Finanţelor să aprobe şi să semneze constituirea de parte civilă în dosarul 194/P/2007, aflat pe rolul DNA. Apreciem că această constituire de parte civilă a ministerului, s-a facut abuziv, fără nici un temei legal, în acest sens vă solicităm să admiteţi prezenta plângere în vederea efectuării de cercetări faţă de numitul Varujan Vosganian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", se arată în documentul citat.
Infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public (sau funcţionarului) care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
"Această infracţiune prezintă un pericol social deosebit, deoarece în materialitatea ei, constituie o încălcare a legalităţii în activitatea de serviciu, săvârşită chiar de acela care este obligat în virtutea calităţii sale să o apere. Îndatoririle de serviciu ale ministrului Vosganian, apreciem că au fost îndeplinite de către acesta în mod defectuos şi abuziv, cauzând astfel cu intenţie directă o vătămare a intereselor legale ale subsemnatului", se mai arată în plângerea lui Becali.
Becali l-a reclamat iniţial pe Vosganian la Parchet, care a decis închiderea cazului, soluţia fiind contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Antena3.ro