Anul
acesta în România soarele a omorât 27 de oameni
dintre care 9 numai în ultima săptămână. Ne confruntăm
deja cu al treilea val de căldură iar situaţia din ce în ce
mai gravă afectează inclusiv spitalele. Căldura este greu de
suportat chiar şi în spitalele pentru copii. În spitalul
Budimex, cel mai mare spital de acest gen din ţară, temperatura nu
scade sub 30 de grade în saloanele cu copii bolnavi,
termometrele indicând temperaturi de aproximativ 35 de grade
timp de 16 ore pe zi. La ultimele etaje - unde e secţia de
nou-născuţi - pereţii ard, paturile se încing, şi numai ca
să respiri îţi consumi toată energia.
Spitalul a
cumpărat 100 de aparate de aer condiţionat pe care însă nu
le-a montat încă. Nici canicula nu poate trece de birocraţie,
oricât de mare ar fi pericolul pentru copiii internaţi la
Budimex, iar când aparatele de aer condiţionat vor fi
instalate va interveni o altă problemă: aceea a reţelei electrice.
Această situaţie se repetă an de an numai că niciodată
nu a fost mai rău ca acum. După cel de-al doilea val de căldură
Guvernul a achiziţionat 1.200 de aparate de aer condiţionat pe care
spitalele le vor primi abia săptămâna viitoare. Nu se stie
însă cât va mai dura până ce aparatele vor fi
instalate.
Observator