Pe banii statului nu se mai fac copii. După ce Ministerul Sănătăţii n-a mai dat fonduri pentru programul naţional de fertilizare in vitro, clinicile private au venit cu alternative.
Într-o ţară în care mii de cupluri luptă cu infertilitatea, doctorii s-au gândit să suporte chiar şi jumătate din costurile reproducerii asistate. E poate o picătură într-un ocean. Însă, numai într-o singură clinică privată din Capitală, aproape 100 de cupluri au primit până acum şansa la o altfel de viaţă.
Speriaţi că de la an la an se nasc tot mai puţini copii şi populaţia României e tot mai bătrână, statul s-a căutat prin buzunare şi a găsit o soluţie parţială.
Doi ani a ţinut programul de fertilizare in vitro, finanţat de Ministerul Sănătăţii. S-au născut peste 200 de copii, cu numai un milion de euro. Din lipsă de fonduri, în momentul de faţă, niciun cuplu cu probleme de fertilitate nu mai primeşte ajutor din partea statului român.
Acum, visele a mii de cupluri sunt îngropate. Problemele de fertilitate se rezolvă pe bani grei. O singură procedură de fertilizare in vitro costă în jur de 3.000 de euro, iar şansele de reuşită sunt de numai 30%.
"Mulţi cedează, renunţă în a-şi îndeplini acest vis şi acest obiectiv esenţial al unui cuplu, acela de a avea un copil, din motive strict materiale. Singura soluţie a fost să încercăm să reducem aproape complet costurile secundare ale unei proceduri de fertilizare in vitro. Limita pe care ne-o permitem în cadrul clinicii noastre, care nu este o cilnică mare, undeva la cinci proceduri pe lună", a declarat dr. Silviu Predoi, directorul unei clinici de reproducere asistată.
Mai exact, cuplurile suportă jumătate din costuri.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii promit că vor relansa programul în momentul în care vor găsi fonduri.