Sute de medici vor fi nevoiţi să îşi caute de lucru pentru că noile posturi sunt la sute de kilometri depărtare de casă. Pacienţii conştienţi sunt şi ei derutaţi şi nu ştiu unde se vor trata de acum înainte.
Printre cele 67 de spitale se află şi Caritas, de unde pacienţii au fost evacuaţi vineri.
"Spitalele care sunt în această reorganizare pe cazul Caritas sunt ale autorităţilor locale, iar autoritatea locală şi-a exprimat voinţa ca imobilul care rămâne de unul singur neretrocedat să intre în acest program guvernamental până se dezvoltă un cămin de persoane vârstnice. Joi şi vineri vom pune la dispoziţie mijloacele de transport şi toţi pacienţii vor fi mutaţi", a explicat Cseke.
Angajaţii de la Caritas care nu vor mai putea lucra la căminul de bătrâni vor fi transferaţi la alte spitale, unul dintre ele fiind Malaxa, a mai adăugat ministrul Cseke.