Antena 3 CNN Actualitate Bebeluş resuscitat în biserică, după ce a fost scufundat de preot în cristelniţă, în Suceava

Bebeluş resuscitat în biserică, după ce a fost scufundat de preot în cristelniţă, în Suceava

Alin Tarnovschi, Paul Ciurari
1 minut de citit Publicat la 16:41 31 Ian 2021 Modificat la 16:41 31 Ian 2021
o_1etcdp28ha6qk981jnk82u1svb.jpg
Sursa foto: Arhivă

În vârstă de şase săptămâni, bebeluşul a fost dus, astăzi, de părinţi, naşi şi familie la biserica "Constantin şi Elena" din Suceava pentru a fi botezat. Oamenii au făcut toate pregătirile, iar preotul a început slujba.

În momentul în care bebeluşul urma să fie botezat efectiv, respectiv udat cu apa din cristelniţă, preotul l-a scufundat, aşa cum era tradiţia, de mai multe ori în apă, astfel că acesta a aspirat foarte multă apă.

Potrivit unor surse din cadrul Bisericii, copilul a plâns atunci când a fost scos din cristelniţă, iar probeleme au apărut în momentul în care preotul îl dădea cu mir.

Familia s-a speriat în momentul în care copilul nu a mai plâns, nu a tuşit şi nici nu a mai respirat, după ce a fost scos de preot din cristelniţă. Speriaţi, oamenii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD. La sosirea medicilor, bebeluşul era în stop cardio-respirator, astfel că medicii au fost nevoiţi să îl resusciteze.

Bebeluş resuscitat în biserică, după botez, în Suceava

După câteva minute de manevre de resuscitare, medicii au reuşit să facă inima copilului să bată din nou, notează obiectivdesuceava.ro.

Micuţul a fost transportat de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, acolo unde a fost internat pe Secţia de Terapie Intensivă.

În ciuda faptului că a fost readus la viaţă, medicii spun că minutele în care a fost în stop cardio-respirator şi în acelaşi timp creierul a fost privat de oxigen ar putea lăsa urme grave, în cazul în care bebeluşul va supravieţui. Următoarele ore sunt critice.

Surse: Bebeluşul de şase săptămâni înecat la botez a murit

Bebeluşul în vârstă de şase săptămâni care a făcut stop cardio-respirator, după ce a fost scufundat în cristelniţă la botez, a murit, potrivit unor surse citate de Antena 3.

Părinţii acuză preotul că nu ar fi ţinut cont că micuţul plângea în acele momente şi l-a băgat de trei ori în apă. 

 

×
Etichete: Suceava botez
x close