Un copil de numai cinci luni din satul Chiraftei,
judeţul Galaţi a ajuns la spital cu arsuri de gradele II şi III pe cel puţin 10% din suprafaţa corpului după ce a căzut pe soba încinsă. Potrivit medicilor de la Ambulanţă, copilul, în vârstă de numai cinci luni, s-a rănit după ce a fost lăsat câteva minute nesupravegheat de mama sa. Copilul a alunecat de pe soba unde fusese aşezat direct pe plita încinsă.
Pentru că starea sa era gravă a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. Purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandru a declarat la Antena 3 că starea de sănătate a copilului este stabilă, însă arsurile pe care le-a suferit sunt de profunzime.