Antena 3 CNN Actualitate BCE a redus prognoza de creştere economică pentru zona euro, dar nu mai ia noi măsuri de stimulare

BCE a redus prognoza de creştere economică pentru zona euro, dar nu mai ia noi măsuri de stimulare

defcit2754687-publimedia-shutterstock.jpg
Foto: Shutterstock
04 Dec 2014   •   19:22

Banca Centrală Europeană (BCE) a redus estimarea de creştere a economiei din zona euro la 0,8% în acest an şi 1% anul viitor, de la 0,9% şi, respectiv, 1,6% în urmă cu trei luni, dar a anunţat că nu va lua noi măsuri de stimulare economică până anul viitor, relatează Financial Times.
   
De asemenea, BCE a redus prognoza pentru inflaţia din zona euro, preşedintele Mario Draghi precizând că noile estimări arată că preţurile vor creşte cu 0,5% în acest an, cu 0,7% în 2015 şi cu 1,3% în 2016.
   
În luna septembrie, instituţia prognoza o inflaţie de 0,6% la finalul acestui an, de 1,1% anul viitor şi de 1,4% în 2016.
   
"În următoarele luni, inflaţia anuală ar putea să încetinească, pe fondul declinului înregistrat de preţurile la petrol", a precizat Draghi.
   
Cu toate acestea, BCE a decis joi să nu mai ia nicio măsură privind relaxarea cantitativă în acest an, urmând să evalueze impactul acţiunilor deja întreprinse la începutul anului viitor.
   
"Măsurile actuale vor avea un impact considerabil asupra portfoliului nostru de active, intenţia noastră fiind ca acesta să ajungă la nivelul de la începutul anului 2012", a afirmat Draghi.
   
În 2012, BCE avea în valoare de 3.000 miliarde euro, iar în prezent instituţia deţine active în valoare de aproximativ 2.000 miliarde euro.
   
Din luna iunie, BCE a redus de două ori dobânda de politică monetară, a oferit împrumuturi ieftine băncilor pentru a sprijini creditarea către consumatori şi a iniţiat programe de achiziţii de obligaţiuni garantate cu active.
   
Euro a crescut cu 0,8% faţă de dolar, la 1,236 de dolari pe unitate în urma discursului ţinut de preşedintele BCE.
   
Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 0,05% adoptat la începutul lunii septembrie, când rata a fost redusă de la 0,15%.


×
Subiecte în articol: zona euro banca centrala europeana
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close