Antena 3 CNN Actualitate Bătrâni umiliţi de stat. Oamenii sunt aduşi pe braţe de rude în faţa comisiei de evaluare a dosarelor de handicap

Bătrâni umiliţi de stat. Oamenii sunt aduşi pe braţe de rude în faţa comisiei de evaluare a dosarelor de handicap

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:39 13 Mai 2013 Modificat la 12:39 13 Mai 2013
Bătrâni umiliţi de stat. Oamenii sunt aduşi pe braţe de rude în faţa comisiei de evaluare a dosarelor de handicap
Foto: metro.co.uk

Zeci de mii de bolnavi din judeţul Prahova sunt umiliţi zi de zi. Oameni care abia se mişcă sunt nevoiţi să aştepte ore în şir la uşile Direcţiei de Asistenţă Socială pentru o ştampilă sau o adeverinţă. 
 
De cele mai multe ori, oamenii aşteaptă în picioare, pentru că în curtea instituţiei nu sunt suficiente bănci. 
 
Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială ridică din umeri şi se plâng de numărul mare de cazuri pe care trebuie să le rezolve. Şefii Direcţiei de Asistenţă Socială spun că vor încerca să mai înfiinţeze un birou pentru evaluarea dosarelor, astfel încât bolnavii să nu mai stea atâtea ore la coadă. 
 
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a vorbit, luni, în direct la Antena 3, despre această situaţie.

"Doi reprezentanţi ai Ministerului Muncii vor merge mâine la Direcţia de Asistenţă Socială Prahova pentru a verifica dacă evaluarea dosarelor pentru bolnavi este făcută corect", a spus ministrul.
 
Potrivit celor spuse de Mariana Câmpeanu, în mod normal, persoanele cu handicap ar trebui programate pe ore, pentru a evita cozile interminabile. 

 

×
x close