Antena 3 CNN Actualitate Bătrân infirm din Tecuci, victima abuzurilor autorităţilor locale. Cum a profitat avocatul lui Mircea Băsescu de situaţia bărbatului

Bătrân infirm din Tecuci, victima abuzurilor autorităţilor locale. Cum a profitat avocatul lui Mircea Băsescu de situaţia bărbatului

1 minut de citit Publicat la 08:14 01 Iul 2015 Modificat la 08:14 01 Iul 2015
batrani-pacaliti-precum-niste-copii-o-noua-metoda-a-hotilor-de-a-jefui-persoanele-varstnice-312102.JPG
Foto: jurnalul.ro
Un bătrân din Tecuci, rămas infirm în urma unui accident de ciruculaţie, este victima abuzurilor autorităţilor locale de câţiva ani. Rămas fără locuinţă, bărbatul doarme sub cerul liber, pe o saltea lângă calea ferată. Deşi a încercat de mai multe ori să obţină un ajutor de la primărie, omul a fost umilit de viceprimar sau pur şi simplu ignorat.

În plus, de situaţia lui dramatică a profitat şi avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă. Acesta a pretins că e avocatul bătrânului şi a cerut daune de 20.000 de euro, de la asiguratori, în urma accidentului. 

Bătrânul în schimb, nu îl cunoaşte pe Taşcă şi nici nu a văzut vreun leu din acele daune.

Constantin Meşca are 70 de ani şi de câţiva ani doarme sub cerul liber, pe o saltea lângă calea ferată. Rămas fără picioare în urma unui accident de circulaţie, bătrânul nu are nici acoperiş deasupra capului. Bărbatul a cerut ajutor de mai multe ori de la primărie, însă s-a ales doar cu umilinţe din partea autorităţilor care ar fi trebuit să îl ajute.

Bătrânul a dormit o bună perioadă de timp şi într-un container, însă autorităţile locale l-au luat pe motivul că va fi donat sinistraţilor.

Taşcă s-a ales cu dosar penal pentru fals şi uz de fals. În plus, instanţa a anulat cererile de despăgubire, iar bătrânul umilit nu a văzut niciun ban.




×
Etichete: Tecuci
x close