Antena 3 CNN Actualitate Bătaie între mai mulţi interlopi într-un mall din Baia Mare: Şi-au împărţit pumni şi picioare cu nemiluita

Bătaie între mai mulţi interlopi într-un mall din Baia Mare: Şi-au împărţit pumni şi picioare cu nemiluita

1 minut de citit Publicat la 15:41 15 Noi 2011 Modificat la 15:41 15 Noi 2011
Bătaie între mai mulţi interlopi într-un mall din Baia Mare: Şi-au împărţit pumni şi picioare cu nemiluita
Foto: Agerpres
Mai mulţi interlopi s-au luat la bătaie într-un centru comercial din Baia Mare. Bărbaţii şi-au împărţit pumni şi picioare mai ceva ca într-un film de acţiune.

Imaginile şocante au fost suprinse de camerele video din interiorul mall-ului.

Potrivit Mediafax, şapte persoane au fost arestate după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, s-au bătut cu pumnii şi picioarele într-un mall din Baia Mare, unul dintre ei având un cuţit.
   
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au solicitat, luni, instanţei arestarea preventivă a şase inculpaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, lovire sau alte violenţe, informează Biroul de presă al Ministerul Public.
   
În aceeaşi cauză, procurorii au solicitat şi arestarea celui de-al şaptelea suspect, pentru aceleaşi infracţiuni, precum şi a infracţiunii de port fără drept de armă albă.
   
Magistraţii Judecătoriei Baia Mare au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pe numele inculpaţilor.
   
Potrivit Parchetului, în noaptea de 12 spre 13 noiembrie, în jurul orei 3.00, în timp ce se aflau într-un local din incinta unui mall din Baia Mare, inculpaţii s-au manifestat violent, lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele. Ei au comis acte prin care au adus atingere bunelor moravuri, provocând, prin atitudinea lor, indignarea publicului şi tulburând grav liniştea publică, adaugă sursa citată.

 


×
x close