Traian Băsescu îşi petrece sfârşitul de săptămână la Predeal, împreună cu familia, mai precis cu soţia sa, Maria, şi cu fiica cea mică, Elena. Preşedintele s-a urcat din nou pe snowmobil şi a avut parte de o vreme foarte bună. Nu este pentru prima oară, în acest an, când familia prezidenţială merge la munte. Traian Băsescu a preferat, din nou, muntele pentru că a nins din abundenţă şi poate să meargă în voie cu snowmobilul.
Nici de această dată preşedintele nu a putut rata o rundă de poze cu admiratorii.
Pe toate pârtiile din Bucegi se poate schia, iar turiştii s-au grăbit să ajungă la munte încă de vineri seara, pentru a fi pe pârtii la primele ore ale dimineţii de sâmbătă.
Antena3.ro