Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Trebuie să rezolvăm bilateral problemele cu Olanda. Şi asta facem!

Băsescu: Trebuie să rezolvăm bilateral problemele cu Olanda. Şi asta facem!

1 minut de citit Publicat la 14:00 06 Oct 2011 Modificat la 14:00 06 Oct 2011
Băsescu: Trebuie să rezolvăm bilateral problemele cu Olanda. Şi asta facem!
Atitudinea Olandei faţă de aderarea României la spaţiul Schengen nu se va modifica decât dacă se rezolvă bilateral problemele, a precizat joi preşedintele Traian Băsescu. Declaraţia a fost dată în contextul în care liderul României discuta despre necesitatea soluţionării pe cale bilaterală a problemelor dintre Republica Macedonia şi Grecia.

"România nu poate decide intrarea Macedoniei în NATO şi UE. Noi nu avem niciun motiv să nu susţinem Macedonia pentru intrate în Uniunea Europeană. Ştim însă ceea ce ştiu toţi, nu numai eu sau domnul preşedinte (al Republicii Macedonia - n.r.): există un blocaj în relaţia greco-macedoneană, care trebuie negociat între cele două capitale. După noi, interesul major este al Macedoniei să intre în NATO şi în UE", a afirmat Traian Băsescu, la finalul întâlnirii cu preşedintele Republicii Macedonia, Gjorge Ivanov, care face o vizită oficială în România.

Preşedintele a mai precizat că dreptul de veto al statelor member NATO sau UE este inalienabil. "Indiferent cât de mică ar fi o ţară, ea îşi exercită acest drept dacă aşa consideră că trebuie să facă şi se blochează accesul oricărei alte ţări", a spus Băsescu, citat de Mediafax.

Şeful statului a dat exemplul României în privinţa aderării la spaţiul Schengen. "România este stat membru al UE. Acum două săptămâni două state membre împotriva a alte 24 de state au anunţat că îşi vor manifesta dreptul de veto în ceea ce priveşte intrarea României în spaţiul Schengen. România nu a avut ce să facă, este un drept al statelor membre. Sigur că am considerat nedreaptă atitudinea, incorectă faţă de noi, dar noi ştim acum că această atitudine nu se modifică decât dacă rezolvăm bilateral problemele. Şi asta facem", a mai spus preşedintele.

Decizia referitoare la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost amânată, în 21 septembrie, în Consiliul JAI. Preşedinţia poloneză a susţinut intens adoptarea unei decizii pozitive. Însă, în urma blocajului generat de poziţia inflexibilă a Olandei, la care s-a raliat şi Finlanda, Polonia nu a supus chestiunea la vot şi a evitat în acest fel o decizie negativă, care ar fi făcut necesară reluarea unei părţi a procedurii juridice de aderare.




 

 

 

×
x close