Antena 3 CNN Actualitate Băsescu ştie mai bine! "Să explicăm românilor că gazele de şist nu produc riscuri serioase"

Băsescu ştie mai bine! "Să explicăm românilor că gazele de şist nu produc riscuri serioase"

<1 minut de citit Publicat la 18:46 18 Mai 2012 Modificat la 18:46 18 Mai 2012
Băsescu ştie mai bine! &quot;Să explicăm românilor că gazele de şist nu produc riscuri serioase&quot;
Foto: Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu vrea să le explice românilor că gazele de şist nu fac nicun rău. Şeful statului a făcut această afirmaţie la întâlnirea cu Richard Morningstar, trimisul special al secretarului de stat al SUA pentru Energie în Eurasia.

"În ceea ce priveşte energia, trebuie să recunoaştem că în România avem deja o dezbatere privind gazele de şist şi trebuie să dezvoltăm o strategie de a explica populaţiei că nu sunt riscuri serioase cu aceste gaze", a spus preşedintele Băsescu.

Nu este pentru prima dată când Băsescu îşi exprimă susţinerea faţă de exploatarea gazelor de şist, pe motiv că această metodă ar putea duce la ieftinirea energiei. Proiectul este deocamdată suspendat, după mai multe proteste la care au participat mii de oameni.

La întrevederea de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi şi ambasadorul SUA  în România, Mark Gitenstein, precum şi consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu.



×
x close