UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat cu huiduieli şi fluierături şi la manifestările organizate de Ziua Unirii în Focşani.
Vezi aici cum a fost primit şeful statului.Preşedintele Traian Băsescu a avut dificultăţi în susţinerea discursului prilejuit de Ziua Unirii Principatelor. În momentul în care a început să se adreseze mulţimii, oamenii au început să-l huiduie, să fluiere şi să strige diverse mesaje, printre care "Jos Băsescu!", "Demisia!" sau "Hoţii!". Şeful statului şi-a continuat, însă, discursul, vorbindu-le celor prezenţi despre unitate, sacrificii şi responsabilitate.
"Cred că o sărbătoare în care trebuie să privim toţi la istorie, trebuie în primul rând respectată şi trebuie să ne fie un pilon în legătură cu care gândim, pentru viitor. Nimeni nu are secretele viitorului, dar, privind în istorie, trebuie să observăm că marile momente ale istoriei noastre sunt legate de unitate, sunt legate de responsabilitate faţă de momentul pe care înaintaşii noştri l-au valorificat", şi-a început preşedintele discursul.
Încă de la primele cuvinte rostite, şeful statului a fost huiduit de mai mulţi oameni adunaţi în Piaţa Unirii din Iaşi. Aceştia au fluierat şi au scandat "Jos Băsescu!" sau "Hoţii!" pe tot parcursul cuvântării.
Băsescu, huiduit în timpul discursului din Iaşi
Şeful statului şi-a continuat, însă, discursul, încercând să acopere huiduielile din mulţime. Iată ce le-a mai transmis şeful statului românilor, de la Iaşi:
"Dacă privim la unire, la unirea din 1859, este evident că ea a marcat un moment fundamnetal în istoria noastră, a românilor. Unirea n-ar fi fost valorificată, dacă pe urmă n-ar fi fost războiul de independenţă de la 1877 şi în sfârşit momentul înălţător la 1918, când românii au realizat Marea Unire.
Sigur, Marea Unire nu s-a realizat nici în birouri, nici măcar într-un oraş, Marea Unire s-a realizat cu sacrificiul generaţiei tinere, care a pus viaţa mai presus, care a pus ţara mai presus de viaţă. O generaţie care s-a sacrificat, care a ştiut să fie unită, care a ştiuit să fie puternică şi să realizeze România Mare.
Dacă istoria ne-a hărăzit aceste momente fundamentale sunt episoade, poate la fel de importante pe care nu realizăm că trebuie să le trecem cu bine şi aş spune că ultimii ani reprezintă o perioadă în care toţi ar fi trebuit să înţelegem că modernizarea statului român nu este o himelă, nu este o lozincă, nu este o dorinţă a cuiva, ci o necesitate a românilor, o necesitate a viitorului acestei ţări.
Avem nevoie, şi v-o spun astăzi, la moment de sărbătoare, să avem tăria să continuăm reforma în sănătate, să implementăm reforma în educaţie, să facem reforma justiţiei, să modernizăm agricultura, altfel spus să ne modernizăm ţara şi, odată cu ţara, să ne modernizăm pe noi.
În inima Moldovei, în locul de mare rezonanţă pentru istoria acestui neam, daţi-mi voie dragi români, dragi moldoveni, să vă spun la mulţi ani şi putere să vă faceţi ţara aşa cum o vreţi. La mulţi ani!"
Aşa cum era planificat, la finalul discursului, preşedintele a mers să depună o coroană de flori la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. În tot acest timp, huiduielile şi fluierăturile din mulţime au continuat.
Băsescu depune o coroană la statuia lui Cuza
După depunerea coroanei de flori, preşedintele a fost "prins" în Hora Unirii. Şeful statului a dansat pentru scurt timp alături de oamenii din piaţă, după care s-a retras, având în program să ajungă şi la ceremonia de la Focşani.
Băsescu, prins în Hora Unirii
Prezenţa şefului statului la Iaşi a stârnit nemulţumirea mulţimii încă de la începutul manifestaţiilor din Iaşi prilejuite de împlinirea a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române. Preşedintele a primit onorul Gărzii Militare, în timp ce din mulţimea adunată în Piaţa Unirii se auzeau huiduieli şi fluierături. Unii dintre participanţi au scadnat "Hoţii!". Huiduielile au continuat şi în timp ce se rostea rugăciunea Tatăl Nostru.
În tot acest timp, în mulţime se aflau şi liderii PSD şi PNL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, precum şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
Băsescu, huiduit la Iaşi
Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, luni după-amiază, şi la manifestările organizate de Ziua Unirii la Focşani. La manifestările de la Focşani şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele PSD, Victor Ponta, care va fi însoţit de Ecaterina Andronescu, Ilie Sârbu, Dan Nica şi Dan Şova.
Manifestările dedicate aniversării a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române se vor desfăşura în Piaţa Teatrului "Maior Gheorghe Pastia" începând cu ora 15.00.