O altă opţine ar fi un apartament în clădirea în care locuieşte şi Nicolae Văcăroiu, cu un teren la fel de generos.
Guvernul i-a propus lui Traian Băsescu, înainte de terminarea mandatului la Palatul Cotroceni, şapte imobile unde să locuiască. Asta ca răspuns la solicitarea transmisă de Băsescu. Acesta ceruse o locuinţă de protocol pe care să o folosească gratuit şi un alt spaţiu în care să aibă cabinetul de lucru.
Una dintre locuinţele aflate în administrarea RAAPPS este chiar un apartament în care Traian Băsescu a mai locuit. Mai precis, clădirea din Bulevardul Prezan, unde acum locuieşte, într-un apartament, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu. Domiciliul lui Traian Băsescu în această clădire ar avea o suprafaţă utilă de 279 de metri pătraţi, cu un teren aferent de 1.500 de metri pătraţi. Tot aici, fostul preşedinte ar putea să aibă şi biroul, în cel de-al treilea apartament al clădirii, liber în acest moment. Cel mai mare imobil pus la dispoziţia lui Băsescu este Vila 11 din Snagov.
Fostul preşedinte ar putea locui aici într-un spaţiu de 2.189 de metri pătraţi şi ar avea la dispoziţie un teren de aproape 28.000 de metri pătraţi. Nu este de neglijat nici cealaltă clădire din Snagov, Vila 1 A, care este mai mică şi are mai puţin teren.
În Bucureşti, Traian Băsescu ar mai putea să aleagă între un imobil cu nouă camere din strada General David Praporgescu, de 295 de metri pătraţi, cu garaj şi terenul aferent şi un alt imobil cu 5 camere plus trei de serviciu, în Strada Odobescu.
Traian Băsescu poate să locuiască şi în apartament. Ce-i drept, unul de dimensiuni considerabile. Este vorba despre două opţiuni puse la dispoziţie de Guvern: apartament cu 5 camere în strada Barbu Delavrancea sau cu 8 camere în strada Lev Tolstoi. Ambele au în jur de 280 de metri pătraţi de suprafaţă locuibilă.
Traian Băsescu trebuie să decidă până vineri dacă acceptă una dintre aceste propuneri făcute de Executiv.