Preşedintele Traian Băsescu a mers din nou în mijlocul sinistraţilor din Săuceşti, judeţul Bacău. Oamenii i s-au plâns că autorităţile locale nu au fost în stare să construiască un dig care să-i ferească de inundaţii. Şeful statului s-a enervat, însă, brusc şi a refuzat să mai stea de vorbă cu ei.
Traian Băsescu s-a enervat după ce o localnică din Săuceşti s-a plâns că autorităţile n-au fost în stare să construiască un dig care să-i ferească pe oameni de inundaţii.
Traian Băsescu le-a spus oamenilor că banii au fost alocaţi de Guvern şi au ajuns la Apele Române. Reprezentanţii acestei instituţii nu i-au folosit, însă, pentru construirea digului, fiindcă nu au putut prelua terenul pe care acesta trebuia înălţat.
Şeful statului şi-a motivat revenirea la Săuceşti, în judeţul Bacău, prin faptul că, în urmă cu o zi, a promis unor femei sinistrate din zonă ale căror case au fost distruse sau avariate că va reveni, dar şi pentru că a aflat că se minte foarte mult, informează Mediafax.
"Atâtea promisiuni a făcut primarul, că nu mai avem încredere", i-a spus o femeie lui Băsescu, la care aceasta a replicat: " Nici eu nu am încredere în cei care mă mint...un ministru care mă minte, îl dau afară...nu ma luaţi drept unul de la televiziune, Tatulici, Diaconescu...dacă spuneţi că s-au furat bani, minţiţi. Încetaţi să minţiti, că nu vă mai ascult. Nu vă luaţi după televiziuni".
Preşedintele a mai spus că este nevoie ca oamenii să fie solidari şi a dat de mai multe ori asigurări că va veni la Săuceşti "cât se face digul". "Se renunţă la canalul de la Prăjeşti şi până la anul facem digul...Vă promit că se face digul. O să vin des după ce încep lucrările...De unde putem, de unde nu putem, luăm bani şi facem 18 kilometri de dig", a repetat Băsescu care, la un moment dat i-a spus primarului din Săuceşti: "Astea să se facă transparent, ca să nu fie probleme".
În discuţiile cu localnicii, preşedintele a fost critic la adresa unei televiziuni de ştiri: "Ce, e frământat Vântu cum se dă afară un ministru? Care-i problema la Realitatea? ...Tatulici e ziaristul care-i îndemna pe români să meargă la Caritas...ştia foarte bine că nu sunt bani pentru supraînălţarea digului".
Şeful statului a fost prezent si sâmbătă la Săuceşti, după ce, vineri, s-a aflat la Dorohoi, şi în localităţile sucevene Pătrăuţi şi Dorneşti.
La Săuceşti s-a aflat, vineri, şi premierul Emil Boc, el declarând că a "stat de poveşti" cu aproximativ 100 de localnici.
Foto: Antena 3
Antena3.ro