Preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă, înainte de
plecarea la Bruxelles, unde se deschid astăzi lucrările Consiliului
European de Vară. Şeful statului participă, astăzi şi mâine,
alături de premierul Tăriceanu, la lucrările summitului care
reuneşte preşedinţi şi premieri din toate cele 27 de state membre
ale Uniunii Europene. Potrivit preşedintelui, principala temă a
dezbaterilor va fi eşecul ratificării Tratatului de la Lisabona. ?Noi
nu apreciem situaţia creată de Irlanda ca o criză?, a ţinut să
sublinieze Băsescu.
?E o dificultate, dar cred că azi se vor găsi soluţii pentru ca
Tratatul de la Lisabona să intre în vigoare înainte de
europarlamentarele din iunie 2009?, a continuat preşedintele. Din
27 de state semnatare ale Tratatului, doar 18 au ratificat deja
documentul. Aşa că acum se va încerca să se ajungă la o
soluţie pentru ca tratatul să intre în vigoare cât mai
repede.
Antena3.ro