Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în Parlament, comentând acuzaţiile USL privind refuzul dialogului politic, că de cele mai multe ori invitaţiile preşedintelui la dialog adresate celor din USL au primit răspunsuri "violente, neplăcute pentru preşedinte".
El a amintit că dialogul cu opoziţia de multe ori nu a avut loc pentru că a fost refuzat.
"
Îmi reproşaţi că am respins dialogul cu partidele. Cred că nu ar trebui să fim într-o situaţie în care să ne amintim că au fost puţine invitaţiile cărora USL le-a răspuns. De cele mai multe ori răspunsurile erau violente, neplăcute, trebuie să recunosc, pentru preşedinte. A fost o bună perioadă în care dialogul cu USL practic nu a fost posibil datorită refuzului de a răspunde pozitiv invitaţiilor preşedintelui", a spus Băsescu.