Preşedintele Traian Băsescu participă, vineri, la Helsinki, la reuniunea la nivel înalt a Partidului Popular European, principalele subiecte aflate pe agendă vizând pregătirea Consiliului European de primăvară, care va avea loc în perioada 24-25 martie, informează
Mediafax.
Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, "şefii de stat şi de guvern din familia Partidului Popular European îşi vor coordona poziţiile cu privire la cele două subiecte majore de pe agenda Consiliului European de primăvară: pachetul global de măsuri pentru asigurarea stabilităţii financiare şi a creşterii economice şi evoluţiile din vecinătatea sudică a Uniunii Europene".
În ceea ce priveşte dimensiunea economică, vor fi discutate, în principal, aspecte legate de evaluarea propunerii comune privind măsurile suplimentare de creştere a competitivităţii Uniunii, elaborată sub coordonarea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, stadiul pachetului legislativ privind guvernarea economică propus de Comisia Europeană şi instituirea mecanismului financiar european de stabilitate, precizează sursa citată.