Traian Băsescu susţine că liderii de sindicat ştiu mai multe despre situaţii din vămi, şi, dacă ar avea un minim de decenţă ar spune tot ceea ce ştiu. Preşedintele s-a ferit să acuze, dar a atenţionat că există informaţii conform cărora unii dintre aceşti lideri ar fi fost implicaţi în activitatea ilegală de la nivelul vămilor.
Afirmaţia preşedintelui a fost făcută în contextul reţinerilor vameşilor şi poliţiştilor de frontieră, de marţi dimineaţă, în urma unor descinderi care au avut loc la vămile Stamora Moraviţa şi Naidăş şi la locuinţe ale angajaţilor de la frontieră. Dintre cei ridicaţi, o parte au fost transportaţi la Bucureşti cu elicoptere ale MAI, de la Stamora Moraviţa (Timiş) şi Naidăş (Caraş-Severin). De asemenea, alţi suspecţi au fost aduşi la sediul Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Timiş, şi apoi la Bucureşti, pentru audieri la DNA.