Preşedintele
Traian Băsescu a fost din nou în zonele afectate de inundaţii
şi le-a transmis sinistraţilor să aibă încredere în
măsurile luate de Guvern. Executivul va trimite în 2-3
săptămâni materiale pentru refacerea caselor, iar şeful
statului vrea să verifice personal cum merg lucrările.
Prima
oprire a preşedintelui Băsescu a fost în judeţul Neamţ,
unde a vizitat localităţile Doljeşti şi Tămăşeni, fiind pentru
a doua oară în ultima săptămână când şeful
statului merge în aceste sate. Oamenii din Tămăşeşti i-au
reproşat însă preşedintelui lipsa de interes a
autorităţilor. Ei spun că au fost uitaţi imediat ce s-au retras
apele.
Şi
la Săuceşti, în judeţul Bacău, şeful statului a dat
asigurări că persoanele afectate de inundaţii vor fi ajutate.
Preşedintele s-a întâlnit şi cu o bătrână pe
care a cunoscut-o la vizita de săptămâna trecută. Femeia a
fost însă prea inistentă pentru preşedinte. "E frumos
ce faci?", a întrebat-o de trei ori preşedintele pe
femeie. "Ţi-am promis că o să ai casa refăcută? Cred că
decenţa este necesară şi pentru tineri şi pentru bătrâni",
a continuat el.
Antena 3