În cadrul discursului, susţinut în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, Mihai Stănişoară a punctat câteva dintre problemele cu care se confruntă sectorul apărării.
Potrivit ministrului, "nivelul capacităţii operaţionale s-a diminuat în ultima perioadă". "Sunt foarte mulţi piloţi români care sunt nevoiţi să îşi depăşească norma de ore de zbor", a anunţat acesta, adăugând că, în 2008, România a pus la dispoziţia alianţei NATO 10.853 de militari.
În plus, susţine Stănişoară, există un deficit de resurse de 1,37 miliarde de euro.
Ministrul Apărării a vorbit şi despre fondurile alocate Ministerului pe care îl conduce. "Bugetul Ministerului Apărării pe 2008 a fost în final de 1,5% din PIB", a declarat Stănişoară.
Ministrul Apărării Naţionale a precizat, totodată, că numărul militarilor care au cerut, anul trecut, trecerea în rezervă se ridică la 3.615.
După prezentarea făcută de Mihai Stănişoară, preşedintele Traian Băsescu a susţinut, de asemenea, un discurs în care a vorbit despre calităţile şi obiectivele armatei.
Discursul lui Traian Băsescu s-a axat mai ales în jurul promovării unor programe de atragere a tinerilor în domeniul militar. Potrivit preşedintelui, acesta este un moment bun pentru selectarea militarilor.
"Situaţia economică va determina mulţi tineri să se îndrepte spre o carieră de militar profesionist", a declarat şeful statului.
În viziunea lui Traian Băsescu, cea mai mare valoare a armatei o reprezintă calitatea umană.
Preşedintele României a făcut totodată câteva precizări legate de misiunile armatei. Acesta a declarat că principala misiune este cea din Afganistan. Cât priveşte misiunea din Irak, şeful statului susţine că aceasta a început să dea roade şi că Irakul se îndreaptă spre o perioadă de linişte care va conduce cât de curând la încheierea misiunii.
Antena3.ro