Traian Băsescu a ţinut să le spună celor peste 150 de tineri care l-au vizitat vineri că, deşi se spune că Palatul Cotroceni este sediul puterii în România, lucrurile nu stau deloc aşa. ?Palatul Cotroceni e un mister... pare a fi sediul puterii dar nu e adevărat, puterea e distribuită în foarte multe locuri?, susţine preşedintele.
Şeful statului a vorbit şi despre câteva dintre problemele cu care se confruntă tânăra generaţie. Printre acestea: violenţa în şcoli, consumul de droguri, discriminarea. Traian Băsescu le-a spus tinerilor că lor le revine obligaţia de a îndrepta greşelile făcute de generaţia actuală. ?Sunt lucruri care generaţiei mele i-au scăpat, pentru că am trăit într-un sistem care nu a stimulat dezvoltarea acestor valori şi mulţi dintre noi am învăţat aceste lucruri după Revoluţie. Unii le-am învăţat mai repede, alţii le-am învăţat mai greu, alţii nu le-au învăţat deloc?.
Traian Băsescu le-a dăruit tinerilor mai multe exemplare din volumul ?Levantul? de Mircea Cărtărescu, precizând că 1 iunie este ziua de naştere a autorului. La plecare, şeful statului a fost foarte răbdător şi s-a fotografiat cu toţi vizitatorii. Pentru ca lucrurile să se mişte repede, Traian Băsescu i-a organizat pe tineri în grupuri de câte 15-20... cam câţi membri are Guvernul.
Antena 3