Antena 3 CNN Actualitate Băsescu îl dă în judecată pe fostul inspector de la Transporturi care l-a acuzat de incedierea unui vas

Băsescu îl dă în judecată pe fostul inspector de la Transporturi care l-a acuzat de incedierea unui vas

<1 minut de citit Publicat la 20:38 20 Sep 2012 Modificat la 20:38 20 Sep 2012
Băsescu îl dă în judecată pe fostul inspector de la Transporturi care l-a acuzat de incedierea unui vas
Foto: Intact Images
Preşedintele Traian Băsescu respinge "afirmaţiile acuzatoare" care i-au fost aduse de către fostul inspector din Ministerul Transporturilor, Ştefan Mihuţ, descriindu-le ca fiind "neadevărate" şi anunţă printr-un comunicat că îl va da în judecată, "aşa cum cere legislatia în vigoare",  "pentru a da ocazia prezentarii de probe în susţinerea celor afirmate", a anunţat Răzvan Dumitrescu în emisiunea "Subiectiv" de joi seară.

"Afirmaţiile acuzatoare ale domnului Ştefan Mihuţ sunt neadevarate; Dat fiind că acestea sunt exprimate într-un cadru public şi mediatic, aşa cum cere legislaţia în vigoare, afirmaţiile acuzatoare trebuie însoţite de dovezi (conform Articolului 40 din Codul de reglementare a continutului audiovizual)", arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu intenţionează să depună o plângere penală în acest sens pentru a da ocazia prezentarii de probe în susţinerea celor afirmate", se mai arată în comunicat.


 




×
x close