”Ori trimiteai ospătari pentru acea intervenţie, poate ăia erau mai buni, la Bamboo ospătarii au evacuat oamenii şi nu a fost afectat nimeni şi a ars la fel cum s-a întâmplat şi la Colectiv. Dar ospătarii erau antrenaţi pentru situaţia în care apărea incendiu, ISU nu a fost antrenat pentru situaţia în care a apărut un incendiu”, a spus Traian Băsescu, la un post de televiziune.
„A fost evident faptul că toate structurile ISU au fost absolut depăşite de eveniment, dacă un şef de acolo întreba dacă a fost activat Planul roşu. Vă daţi seama în ce harababură şi devălmăşie au venit acolo cei care trebuiau să salveze cât se putea salva. Calificativul pentru dezordinea de acolo este cel mai prost calificativ cu putinţă pe care-l poate primi o structură naţională specializată în intervenţii de acest tip. Nu are legătură cu campania. (...) Înregistrarea arată o pregătire zero pentru intervenţie la momente grele, antrenament zero”, a mai afirmat fostul preşedinte.
Băsescu a mai spus că În ceea ce priveşte atitudinea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, Traian Băsescu a spus că acesta este şeful unui sistem şi în astfel de situaţii este ”obligatoriu” ca şeful sistemului să dea explicaţii publice.