Federaţia Rusă este un stat partener al grupărilor teroriste din Estul Ucrainei,
a afirmat marţi preşedintele Traian Băsescu înainte de plecarea la reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est care se desfăşoară la Varşovia. "
Situaţia din regiune va fi dominată de problema ucraineană unde punctul nostru de vedere este cel exprimat ieri (n.r. luni)
şi îl repet. Atâta timp cât
Federaţia Rusă
susţine grupările teroriste din
Doneţk şi Lugansk este un partener al grupărilor teroriste.
Ştiu că
şi unora din România le displace desemnarea grupărilor din
Doneţk şi Lugansk ca fiind grupări teroriste, dar atâta timp cât aceste grupări iau ostateci
reprezentanţi OSCE, fac ziduri vii din
populaţie în
faţa instituţiilor pe care le ocupă, jefuiesc, ele nu pot fi decât grupări teroriste,
aşa cum sunt definite de
preşedintele Poroşenko, cred că este cel mai autorizat să definească tipul de grupări care
acţionează în Estul Ucrainei", a spus
şeful statului pe aeroportul "Henri Coandă", înainte de plecarea la reuniunea
şefilor de stat din Europa Centrală
şi de Es, informează
Agerpres. Şeful statului a arătat că la acest summit mai participă preşedinţii din Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia.
Traian Băsescu a
arătat că la această reuniune se va discuta despre
situaţia regională
şi pregătirea summitului NATO din septembrie, încercându-se o corelare a
poziţiilor ţărilor estice.