Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Elevii români - cei mai slabi din UE

Băsescu: Elevii români - cei mai slabi din UE

1 minut de citit Publicat la 15:20 12 Iul 2007 Modificat la 15:20 12 Iul 2007
Băsescu: Elevii români - cei mai slabi din UE
La palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a prezentat concluziile raportului "România Educaţiei, România Cercetării". Textul a fost elaborat de Comisia Prezidenţială privind Educaţia. Comisia crede că menţinerea actualului sistem de învăţământ ar pune în pericol competitivitatea şi prosperitatea ţării. ?Situaţia este mai mult decât îngrijorătoare?, a declarat Băsescu. Mai mult, preşedintele a subliniat că elevii români sunt mai slabi nu numai decât media celor din UE, dar chiar şi faţă de media elevilor din ţările vecine, care au intrat de curând în Uniune. ?Sistemul este inechitabil ? în loc să producă şanse, el creează dezavantaje?.

?România are iluzia olimpicilor?. ?Educaţia nu este o întrecere, ci o angajare a întregii societăţi. Consider că e un semn îmbucurător faptul că această comisie s-a aplecat asupra soluţiilor. Mai important decât critica adresată unui partid sau unui ministru, este voinţa de a descoperi care sunt modalităţile de soluţionare a problemelor?, a continuat Băsescu.

?Performanţele României sunt modeste. Nu putem fi la coada clasei trăgând în jos performanţele Uniunii. Nu putem forma o minoritate de elevi şi studenţi care se formează în România pentru a se împlini în alte ţări?. Şeful statului a accentuat şi problema specializărilor din ţară. Elevii români învaţă să facă ceea ce europenii nu mai vor, ?ori asta e inacceptabil?.

Raportul insistă asupra însemnătăţii educaţiei timpurii, care ar trebui să beneficieze de o atenţie specială, pe grupa de vârstă 0-6 ani.

Punctul nodal îl reprezintă descentralizarea. Una care să vizeze şi componenta financiară şi pe cea umană. Resursele trebuie alocate în funcţie de performanţă. Profesorii, consiliul local şi famiile trebuie să ia decizii împreună cu privire la adaptarea curriculei la nevoile societăţii. Alocaţiile bugetare ar trebui să fie legate de obiectivele educaţionale.

?La noi, toată lumea produce doctorate. Sunt universităţi care produc lucrări de doctorate pe bandă rulantă. Ni se propune în raport ca instituţiile universitare să aibă profil distinct: unele să se concentreze la nivelul licenţelor, altele la nivelul doctoratelor?.

BĂSESCU: Elevii români sunt foarte slab pregătiţi:

Antena3.ro

×
x close