Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, despre ministrul Sănătăţii şi şeful CNAS: Ori se înţeleg, ori pleacă

Băsescu, despre ministrul Sănătăţii şi şeful CNAS: Ori se înţeleg, ori pleacă

<1 minut de citit Publicat la 22:35 25 Iul 2011 Modificat la 22:35 25 Iul 2011
Băsescu, despre ministrul Sănătăţii şi şeful CNAS: Ori se înţeleg, ori pleacă
Foto: Intact images
Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR 1, că ministrul Sănătăţii şi preşedintele CNAS "ori se înţeleg" şi "pun ordine în cheltuieli", ori pleacă de la cele două instituţii. Preşedintele a menţionat că a avut o discuţie cu premierul şi va trebui găsită o soluţie "foarte rapid".

"Ori se înţeleg, ori îşi văd de drum amândoi", a spus Băsescu, în contextul unor aprecieri privind cheltuirea banilor în sistemul de sănătate, informează Mediafax.

Preşedintele a precizat că a purtat o discuţie cu premierul Emil Boc şi că va trebui găsită o soluţie foarte rapid pentru aceste neînţelegeri. Întrebat ce ar însemna "foarte rapid", el a indicat perioada de după începerea sesiunii parlamentare.

Şeful de stat a declarat că ministrul Sănătăţii şi şeful Casei au puncte de vedere diferite, iar Guvernul trebuie să ia o decizie despre ce trebuie făcut în această situaţie.



×
x close