Antena 3 CNN Actualitate Băsescu, cel mai urât politician (VIDEO & GALERIE FOTO)

Băsescu, cel mai urât politician (VIDEO & GALERIE FOTO)

1 minut de citit Publicat la 19:31 12 Iul 2007 Modificat la 19:31 12 Iul 2007
Băsescu, cel mai urât politician <font color=red>(VIDEO & GALERIE FOTO)</font>
Preşedintele Traian Băsescu este considerat de români cel mai urât politician, în timp ce Cristian Boureanu este apreciat a fi cel mai frumos, după cum relevă rezultatele unui sondaj de opinie dat publicităţii joi de Biroul de Cercetări Sociale. Şeful statului este urmat de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, şi de social-democraţii Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu. Pe locurile următoare se află Dan Voiculescu, Mircea Geoană şi Victor Ciorbea.

Clasamentul ?frumoşilor? este deschis de Cristian Boureanu, urmat de Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea şi Gigi Becali. În top se mai găsesc politicieni ca Mircea Geoana, Petre Roman sau Adrian Cioroianu.

Femei din lumea politică menţionate în sondaj sunt Mona Muscă, Lavinia Şandru, Lia Olguţa Vasilescu, Anca Boagiu şi Daciana Sârbu, care nu au obţinut însă nici măcar câte un procent. Acestora li se adaugă Oana Zăvoranu, cu 0,2 procente, care, dacă nu ar fi urmată de Sorin Frunzăverde, ar fi ultima pe lista ?frumoşilor?.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-30 iunie, pe un eşantion de 1.182 de persoane, în vârstă de peste 18 ani, din 82 localităţi din 39 de judeţe. Studiul sociologic are o eroare statistică de plus-minus 2,9 procente.

Rompres

Click aici pentru galerie foto

×
x close