Traian Băsescu spune că nu a sprijinit înfiinţarea economatelor, iar iniţitiva este o măsură populistă a guvernului. Băsescu le-a cerut politicienilor de la putere să nu mai păcălească oamenii. Le-a recomandat membrilor guvernului să nu ceară bani dacă vor merge în continuare pe ideea economatelor, pentru că astfel de magazine nu vor rezista foarte mult. "Este o variantă pe care n-am încurajat-o. Am etichetat-o de la bun început ca fiind populistă, pentru că ea nu poate ţine. Deci este, cum să spun, găseşti nişte furnizori care îţi dau direct... Am mai văzut experienţa asta şi s-au închis magazinele a doua zi după alegeri. Cred că a venit timpul ca politicienii să nu mai păcălească oamenii", a declarat preşedintele, citat de
Mediafax.
Întrebat dacă a simţit presiuni populiste din partea politicienilor, şeful statului a răspuns afirmativ. "Eu, ca şef al statului, pot să înţeleg că, dacă ne întoarcem la situaţia din 2009-2010, va fi mult mai rău decât a fost cu trecerea prin această criză. Deci, cu orice preţ, România nu trebuie să se întoarcă la dezechilibrele macroeconomice pe care le-a avut în perioada 2009-2010", a spus şeful de stat.
"Eu le doresc să reuşească fără să ceară bani de la bugetul de stat. Şi dacă reuşesc, e foarte bine. Experienţa mea spune că într-o economie de piaţă nu rezistă aşa ceva. Nu se poate face decât pe timp scurt, artificial, pe prietenii. Şi ce te faci, că sunt 6 milioane de pensionari? Cui dai şi cui nu?", a adăugat Băsescu.
Membrii Guvernului au avizat, miercuri, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea "coşului de solidaritate".
Potrivit proiectului, pensionarilor li se va acorda lunar, contra cost, dar la "preţul cel mai scăzut posibil", un pachet conţinând alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez.