Traian
Băsescu a retrocedat ilegal imobilul Ciclop, de pe Bulevardul
Magheru, pe vremea când era primar general al Capitalei, scrie
Jurnalul Naţional. Ziariştii susţin că actualul şef al statului
ar fi trecut peste o decizie judecătorească şi ar fi emis un act
care trecea clădirea Ciclop în proprietatea unor presupuşi
moştenitori ai industriaşului Dumitru Bragadiru.
Clădirea
de pe Bulevardul Magheru, cunoscută sub numele de imobilul Ciclop, a
fost revendicată în instanţă în 2001, de un grup de
şase persoane, pretinşi moştenitori ai industriaşului Dumitru
Bragadiru. Cei şase au pierdut procesul, pentru că nu au putut
dovedi prin acte calitatea de moştenitori. Prin urmare, s-au adresat
primarului general al Capitalei de atunci, Traian Băsescu. În
doar o lună, acesta a emis o decizie, prin care a dispus
retrocedarea imobilului.
Jurnalul
Naţional scrie că Traian Băsescu le-a retrocedat celor şase
presupuşi moştenitori cu mult peste ceea ce au solicitat, respectiv
cei peste 860 de metri pătraţi de la parter, suprafaţă aflată în
proprietatea SC Ambasador, nu în patrimoniul Primăriei
Generale. Din acest motiv, Băsescu nu avea dreptul de a retroceda
această suprafaţă, nici măcar unor eventuali moştenitori cu acte
în regulă.
În
urma plângerii depuse de SC Ambasador, primarul Traian Băsescu
şi-a revizuit decizia iniţială şi a emis o nouă dispoziţie,
prin care a recunoscut că spaţiul comercial şi terenul respectiv
nu făceau obiectul restituirii. Decizia a fost atacată în
instanţă chiar de aşa-zişii moştenitori, care au cerut să le
fie retrocedată doar acea parte din imobil care se afla în
patrimoniul primăriei.
Antena3