Antena 3 CNN Actualitate Băsescu a petrecut într-un club din Capitală

Băsescu a petrecut într-un club din Capitală

<1 minut de citit Publicat la 23:28 05 Iul 2007 Modificat la 23:28 05 Iul 2007
Băsescu a petrecut într-un club din Capitală
După ce l-au făcut câştigător în patru campanii electorale, Traian Băsescu nu a putut refuza invitaţia la aniversarea firmei care se ocupă de imaginea sa. El a rămas până aproape de miezul nopţii la petrecerea care a avut loc într-un club din Capitală. Preşedintele a participat la aniversarea firmei de publicitate care i-a pregătit campania electorală.

La câteva ore după ce a plecat de la Ambasada americană, Traian Băsescu şi-a făcut apariţia într-un club din Capitală, în ţinută sport, degajat şi cu zâmbetul pe buze. Preşedintele s-a simţit în largul său printre invitaţi.

Şeful statului şi-a amintit de clipele pe care le-a petrecut în timpul campaniilor electorale. Şi i-a mulţumit echipei care a fost mereu în spatele său. ,,Am făcut împreună patru campanii. De multe ori mi s-a părut că ceilalţi contracandidaţi aveau o prezenţă apăsătoare în oraş, cel puţin în 2000 când a fost îngrozitor. Cred că de multe ori aţi inovat pe pielea mea şi mie mi-a plăcut că aţi făcut experienţe... pe mine, ceea ce făcea atractivă campania noastră şi avea un impact mult mai mare. Am avut înţelepciunea să am încredere în imaginaţia echipei?, a spus Băsescu.

La petrecere a fost invitat şi primarul general al Capitalei, Adriean Videanu. Preşedintele s-a întreţinut ceva timp cu acesta după care, spre miezul nopţii, s-a retras.

Antena 3

×
x close