Antena 3 CNN Actualitate Barbie are concurenţă serioasă! Romii din Sibiu au creat păpuşa Lulica

Barbie are concurenţă serioasă! Romii din Sibiu au creat păpuşa Lulica

<1 minut de citit Publicat la 21:08 07 Apr 2012 Modificat la 21:08 07 Apr 2012
Barbie are concurenţă serioasă! Romii din Sibiu au creat păpuşa Lulica
Foto: Intact Images
Celebra Barbie are concurenţă serioasă. Este vorba de o păpuşă creată de romii din Sibiu pentru a-i învăţa pe copii tradiţiile ţigăneşti. Lulica, pentru că aşa a fost botezată, a fost lansată astăzi, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor. Un moment numai bun pentru o petrecere cu muzică autentică ţigănească.

Regele în maşină, supuşii săi în spate, pe jos. Aşa a decurs procesiunea organizată astăzi la Sibiu, de Ziua Internaţională a Romilor. Ţiganii şi regele lor au defilat în portul tradiţional cu un scop clar.

Ziua Romilor este sărbătorită pe 8 aprilie, însă minoritarii din Sibiu n-au vrut să se suprapună cu Floriile. Aşa că au devansat manifestările cu o zi. N-au uitat nici de ţiganii care au căzut pradă holocaustului. În memoria lor, romii au aruncat mai multe coroane în râul Cibin. Apoi s-au pus pe petrecut.

Au lansat pe piaţă chiar şi o păpuşă, Lulica pe numele ei, cu trăsături ţigăneşti. O păpuşă care ar trebui să concureze cu celebra Barbie, preţurile începând de la 80 de lei.

"Este o conservare a traditiilor", a declarat Dorin Cioabă, preşedintele Tribunalului Romilor.


×
Etichete: Barbie papusa
x close