Cei doi au petrecut în acelaşi bar, dar la mese diferite. În momentul în care fostul angajat al SRI a părăsit localul şi agresorul acestuia s-a decis să plece. Cearta dintre ei a izbucnit după ce au ieşit din bar, martorii spunând că victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele, însă nimeni nu a intervenit să-i despartă. Poliţiştii încercă să stabilească motivele disputei.
Bărbatul de 36 de ani a fost găsit căzut sâmbătă, la ora 6.00, pe strada Şelari, din Centrul istoric al Capitale, conform Mediafax.
Cazul a fost semnalat la serviciul unic de urgenţă. Medicii au încercat aproximativ o oră să-l resusciteze, în final constatând decesul bărbatului de 36 de ani, al cărui trup a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală, unde se va stabili dacă moartea a survenit loviturilor primite sau alta a fost cauza.
În urma investigaţiilor, agresorul, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit, el aflându-se într-o stare avansată de ebrietate. El şi martori ai incidentului au fost duşi la audieri.